La Consiliului raional Criuleni, ieri, a avut loc şedinţa cu primarii localităţilor, la care au participat și reprezentanții S.A. „Drumuri Criuleni”, dar și funcționari publici din cadrul Consiliului raional.
În cadrul ședinței au fost abordate mai multe subiecte, unde Tudor Macari, director S.A. „Drumuri Criuleni” a adus la cunoștința primarilor că în conformitate cu scrisoarea Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, S.A. „Drumuri Criuleni” urmează să înceapă lucrările de reparație a drumurilor naționale, locale, comunale și străzilor amplasate teritorial în raionul Criuleni, solicitând o conlucrare cu Autoritățile Publice Locale, în vederea stabilirii de comun acord a segmentelor de drum din cadrul sectoarelor stabilite în caietele de sarcini, în limitele financiare stabilite de către Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Ulterior, Vera Anii, șefa Direcției Finanțe, s-a referit la repartizarea banilor de la bugetul de stat pentru implimentarea legii nr. 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, nivelul de executare al bugetelor locale de nivelul I în primul semestru al anului 2019, utilizarea mijloacelor financiare acordate unor localități, prin intermediul Programului de reintegrare și Fondului Ecologic.
În final, Anton Băț, șef, Direcția Deservire Fiscală Criuleni, a adus la cunoștință informația privind mersul încasărilor la proprietate, administrate de către serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor, menționând suplimentar că conform prevederilor legislației în vigoare – 15 august este primul termen de plată a impozitelor în cauză la bugetele locale de nivelul I.
Dina Roșca