
Prim-ministrul Ion Chicu a discutat, ieri, cu primarii din or. Hâncești, Ialoveni, precum și a satelor Mihuleni din raionul Șoldănești și Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. În cadrul întrevederilor, primarii au vorbit despre problemele cu care se confruntă în regiune și posibilitățile de soluționare, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat al Guvernului.
Primarul orașului Hâncești, Alexandru Botnari a adus în discuție necesitatea conectării orașului la rețelele de apă și canalizare. El a menționat că în acest sens au fost pregătite mai multe proiecte, iar în scurt timp va fi efectuată expertiza tehnică. Implementarea unui apeduct în oraș ar permite conectarea la rețea a 12 localități din raion. De asemenea, Botnari a menționat și necesitatea reparației unor drumuri național care traversează centrul orașului Hâncești.
Potrivit aceluiași comunicat, Premierul Ion Chicu s-a arătat interesat de proiectele propuse și a menționat că aprovizionarea cu apă și conectarea la rețelele de canalizare sunt prioritățile Guvernului. „Faptul că mai mult de jumătate din populație este conectată la sisteme de aprovizionare cu apă și canalizare ne îngrijorează. De aceea, pentru a îmbunătăți accesul la rețelele de aprovizionare cu apă sunt planificate investiții de aproximativ un miliard de lei în perioada 2020-2023”, a declarat Chicu.
Primarul orașul Ialoveni, Sergiu Armașu a abordat un șir de probleme cu care se confruntă locuitorii din regiune. Printre acestea se numără: reparația drumului spre Complexul „Mileștii Mici”, extinderea rutei de troleibuz nr. 36, controlul calității serviciilor de transport de pasageri prestate pe ruta inter-urbană nr. 35 (microbuze), examinarea despăgubirilor pentru cetățenii care au avut de suferit în urma calamităților naturale din vara 2020. La fel, primarul a spus că un interes sporit reprezintă problema deșeurilor solide.
„Șeful Guvernului Ion Chicu a menționat că subiectul gunoiștilor necesită o abordare la nivel central și local. Premierul a accentuat necesitatea de a crea o infrastructură de colectare și procesare a deșeurilor solide”, mai declară sursa.
Totodată, Chicu a avut o discuție cu primarul satului Mihuleni din raionul Șoldănești, Andrei Cojocaru, în cadrul căreia au fost analizate problemele și necesitățile din localitate. Un subiect important abordat vizează implementarea proiectului „Construcția acoperișului căminului cultural din localitate.
De asemenea, șeful Executivului a fost informat despre situația din satul Crocmaz din raionul Ștefan Vodă. Primarul localității, Ion Veleșco a menționat despre necesitatea revitalizării sistemului de irigare, care ar asigura agricultorii din 4 localități din regiune. În cadrul discuției a fost accentuat și subiectul infrastructurii drumurilor, în special reabilitarea drumului de acces al localității la traseul național R-30 de 2,2 km. Ion Veleșco a vorbit și despre reparația Casei de cultură care necesită gazificare și renovare a sistemului de încălzire.
Dina Roșca