
La 27 martie 2026, în sala de ședințe a Primăriei Cimișlia, primarii, secretarii consiliilor locale și consilierii locali s-au întrunit pentru o primă discuție exploratorie privind posibilitatea inițierii procesului de amalgamare voluntară, alături de Mariana Plaxivîi, șefa adjunctă a Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, care a oferit informații și recomandări privind etapele legale ale procesului.
Discuțiile au vizat potențiala colaborare între orașul Cimișlia și următoarele unități administrativ-teritoriale:
- S. Ciucur-Mingir, r. Cimișlia
- S. Topala, r. Cimișlia
- S. Cenac, r. Cimișlia
- C. Ecaterinovca, r. Cimișlia
- S. Gradiște, r. Cimișlia
Analiza preliminară arată că între aceste localități și oraș există deja legături strânse și colaborări în domeniul serviciilor publice, mobilității populației și activităților economice și administrative. Aceasta indică faptul că zona funcționează ca un tot unitar în jurul orașului Cimișlia, care ar putea fi consolidat printr-o organizare administrativă comună.
Următorii pași:
- Aprobarea Deciziilor privind inițierea amalgamării de către toate localitățile implicate;
- Organizarea consultărilor publice cu cetățenii, pentru a colecta opinii, sugestii și a identifica problemele care vor sta la baza unei noi viziuni de dezvoltare a unității administrativ-teritoriale.
Această etapă exploratorie marchează începutul unui proces transparent și participativ, menit să identifice cele mai bune soluții pentru viitorul comunităților noastre.



















