Primăria municipiului Ungheni a oferit în dar tuturor bibliotecilor publice din raion câte un album „Ungheni”, editat în anul curent și care conține peste 70 de imagini ce redau frumusețea orașului nostru. Albumul conține două capitole sugestive: „Locuri de văzut” și „Locul unde ne conectăm”, fiind editat în limba română și engleză.
Potrivit Primăriei, cărțile au fost înmânate în cadrul conferinței profesionale „Biblioteca – catalizator global în dezvoltarea societății”. De acum înainte, orice vizitator al unei biblioteci publice din raionul Ungheni va avea posibilitatea să ia cunoștință de Ungheni și locurile cele mai frumoase ale localității.
Alte 100 de albume au fost transmise Centrului de Informare Turistică, pentru a fi utilizate ca suport informațional în promovarea municipiului și turismului regional.
Reamintim că albumul „Ungheni” a fost lansat de Zilele orașului, în luna august, fiind oferit, până în prezent, tuturor delegațiilor ce au vizitat Ungheniul.