Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, ieri, a inspectat șantierul din comuna Stăuceni, unde are loc reabilitarea tronsonului de drum din localitate: str. Botoșani – str. Salcâmilor – str. Stamate, care se află la etapa a II-a de realizare, informează PROVINCIAL.
Valoarea proiectului este de 14 milioane lei, dintre care 7 milioane au fost alocați din sursele bugetului municipal Chișinău. Drumul va fi dat în exploatare în luna septembrie, a.c.
Edilul capitalei a menționat că în prezent este evaluată posibilitatea ca câteva unități de transport public (autobuze), să fie redirecționate spre comuna Stăuceni, pentru a evita formarea ambuteiajelor.
Totodată, e de menționat că Primăria Stăuceni a solicitat suplimentar troleibuze pe ruta nr. 32, pentru stabilirea unor perioade optime de așteptare a transportului public de către cetățeni.
Doina Munteanu