Urmare a precipitațiilor abundente din ultimele zile, multe străzi din muncipiul Ungheni, unde e în desfășurare construcția rețelelor de canalizare sau de apă, s-au umplut de noroi – comunică autoritățile municipale, informează PROVINCIAL.
„Stimați ungheneni, stimați locuitori ai străzilor respective, vă rugăm mult să fiți înțelegători, să dați dovadă de răbdare. Or, se știe, orice construcție de acest gen este însoțită și de anumite incomodități”, comunică autoritățile municipale.
În același timp, Primăria susține că face eforturi pentru a remedia situația într-un timp cât mai restrâns posibil.
„Au fost deja date indicații Serviciului de salubritate a municipiului Ungheni pentru a verifica fiecare stradă și a curăți de noroi, atât cât se poate, străzile respective, pentru a le crea oamenilor condiții decente de deplasare”, au adăugat autoritățile.
Dina Roșca