„Este curat acolo unde se păstrează, se pare că această afirmație este cea mai actuală pentru mun. Soroca. Deși angajații de la Secția de Amenajare au muncit chiar și iarna la salubrizarea urbei, unora chiar nu le pasă de mediul înconjurător”, susțin reprezentanții Primăriei municipiului Soroca, informează PROVINCIAL.
„Primăvara a scos la iveală mai multe locuri care sunt pline de gunoi, asta după ce acestea au fost curățate de mai multe ori. Chiar și astăzi s-a lucrat, din greu, tot la evacuarea gunoiului din spațiile publice”, mai spune sursa.
„Primăria mun. Soroca roagă sorocenii, nu doar să posteze imagini unde sunt gunoiști, dar să întindă o mână de ajutor, să facă un gest frumos și să se implice fiecare la curațenia din oraș, or cel puțin să păstreze ceea ce fac alții”, comunică Serviciul de presă al primăriei mun. Soroca.
Doina Munteanu