La 6 martie curent, în incinta IP LT ”Mihai Eminescu”, or. Fălești, a fost organizată ”Cupa Primarului 2022” la tenis de masă, consacrată eroilor căzuți în războiul din Afganistan, informează PROVINCIAL cu referire la Primăria Florești.
La competiție au participat 8 echipe de sportivi din mai multe localități ale raionului Fălești concurând pentru câștigarea locurilor fruntașe și manifestându-și abilitățile sportive.
La deschiderea oficială a competiției a fost prezent primarul orașului Fălești, Alexandr Severin, care a mulțumit sportivilor pentru că au acceptat această provocare și pentru că practică acest sport, urându-le mult succes.
Astfel, după desfășurarea meciurilor din grupă și semifinalelor, pentru locul III s-au duelat echipa primăriei Făleștii Noi și echipa primăriei Scumpia. Învingătoare fiind desemnată echipa primăriei Făleștii Noi. Pentru locurile I și II devenind deja o tradiție frumoasă, s-au duelat echipa primăriei or. Fălești și echipa primăriei s. Pîrlița. Într-un final și în urma unei lupte strânse câștigătoarea „Cupei Primarului 2022” la tenis de masă a fost desemnată echipa primăriei or. Fălești.
Primăria orașului Fălești aduce sincere mulțumiri participanților, care au concurat în această zi și de asemenea administrațiilor publice locale, care au dat curs invitației de participare la competiție.
Ținem să menționăm că aceste competiții au ca scop promovarea modului sănătos de viață în rândul tinerilor și a maturilor și dorim ca pe viitor tenisul de masa să fie un sport practicat de mai mulți doritori.
Nu în ultimul rând mulțumim sportivilor echipei primăriei or. Fălești pentru ocuparea locului I și câștigarea trofeului râvnit.