
Primăria municipiului Edineț a semnat un Memorandum de colaborare cu platforma Alerte.md. Platforma este gratuită, iar lansarea oficială în municipiul Edineț va avea loc la sfârșitul lunii curente.
Prin intermediul platformei Alerte.md, cetățenii vor putea:
- semnala probleme din oraș;
- transmite propuneri și idei;
- participa la sondaje privind viața municipiului.
Sesizările și propunerile transmise prin platformă vor fi analizate de Primăria municipiului Edineț, în conformitate cu procedurile stabilite.
Prin această colaborare, Primăria municipiului Edineț introduce un instrument suplimentar de comunicare și consultare publică. Platforma Alerte.md va fi integrată cu platforma de date urbane a municipiului smartedinet.md, pentru o gestionare mai eficientă a informațiilor și a proceselor administrative.
Menționăm că, în perioada următoare, Primăria va anunța oficial când cetățenii vor putea depune sesizări pe platformă și care va fi procedura de utilizare a site-ului.



















