Ieri, 8 decembrie curent, Nina Cereteu, primarul orașului Drochia, a avut o întîlnire cu tinerii bursieri, finaliști ai concursului ”Bursa orășenească 2021-2022”, informează PROVINCIAL.
Potrivit primăriei Drochia, conform deciziei Comisiei de Evaluare, tinerii au obținut o bursă lunară care va fi achitată pînă la finele acestui an școlar.
Astfel, 13 bursieri vor primi lunar bursă de merit conform gradului obținut:
gradul I -500 lei;
gradul II – 400 lei;
gradul III – 300 lei.
Concursul ”Bursa Orășenească” se desfășoară deja al doilea an consecutiv la inițiativa primăriei or. Drochia.
“Scopul şi obiectivele acordării bursei sunt aprecierea meritelor şi succeselor realizate, stimularea şi încurajarea tinerilor în procesul de obţinere a cunoştinţelor temeinice pentru atingerea unui înalt nivel profesionist, susţinerea materială a tinerilor dotaţi din orașul Drochia” – menționează administrația publică locală.
Doina Munteanu