Primăria Chișinău continuă să susțină eforturile administrațiilor locale din suburbii în procesul de modernizare a infrastructurii instituțiilor de educație. La Grădinița-creșă nr. 33 din Cricova se apropie de sfârșit lucrările de reparație a sălii de muzică și a intrărilor în grupe și în curte.
Proiectul are un cost total de 572 800 de lei și este implementat de Primăria Cricova, în parteneriat cu Primăria Chișinău. În bugetul municipal sunt prevăzute în acest sens 200 000 de lei.
Lucrările s-au inițiat la solicitarea angajaților grădiniței și a părinților. Au fost reparate intrările, inclusiv scările, la patru grupe, de la etajul I și II. De asemenea, a fost reconstruită una dintre intrările în pantă din curte: a fost betonat trotuarul, instalată o bară de protecție și construit un canal de scurgere a apelor pluviale.
Anul trecut, Primăria Chișinău a investit 200 000 de lei în amenajarea unui teren de joacă la grădinița din Cricova. Acum activitățile în aer liber pentru cei 400 de copii sunt organizate într-un spațiu sigur și atractiv.
Investițiile municipale în infrastructură educațională au crescut esențial în ultimii ani. Doar în suburbii, Primăria Chișinău a finanțat construcția a două grădinițe, la Sîngera și satul Brăila, și investește în continuare în edificarea unei instituții preșcolare în satul Bîc.
Municipalitatea a cofinanțat, de asemenea, proiectele de reparație, extindere și modernizare a grădinițelor din suburbii, inclusiv dotarea cu mobilier și materiale didactice pentru educarea și dezvoltarea copiilor.
Bugetul municipal total alocat pentru aceste proiecte se ridică la peste 80 de milioane de lei.