Primăria municipiului Chișinău informează că evenimentele programate a fi organizate în toamna anului curent: Forumul Economic și Hramul Orașului Chișinău ar putea fi anulate sau organizate în format restrâns, în contextul alertei epidemiologice sporite cu infecția COVID-19. Subiectul a fost abordat în cadrul ședinței de luni a serviciilor operative de la Primărie.
Edilul capitalei, Ion Ceban, a menționat că specialiștii avertizează despre riscurile induse de răspândirea noilor tulpini de coronavirus, iar municipalitatea trebuie să întreprindă măsuri pentru gestionarea pandemiei pentru a nu ajunge în situații criză.
„Dacă va fi menținută această situație, iar medicii spun că statisticile nu sunt îmbucurătoare, Forumul Economic Chișinău programat pentru luna octombrie, curent, la care sunt așteptate să participe circa 500-600 invitați locali și străini, va fi amânat pentru primăvara anului viitor. La fel vor fi organizate simbolic, în locații dispersate din sectoarele capitalei, evenimentele dedicate Hramului Orașului Chișinău”, a conchis edilul capitalei.
Ion Ceban a îndemnat cetățenii să respecte în continuare măsurile de protecție: purtarea măștilor și păstrarea distanței sociale, în contextul în care mai multe localități din republică au intrat deja în cod roșu de alertă privind infecția COVID-19, iar Chișinăul este cel mai aglomerat oraș.
Cristina Pendea