Pe parcursul anilor 2020-2022, primăria Chișinău, a investit circa 48 de milioane de lei pentru reparația și construcția instituțiilor de educație preșcolară în localitățile suburbane ale capitalei.
Astfel, în perioada de referință, sunt în proces de construcție 4 grădinițe noi, iar alte 10 instituții se află în renovare pentru care din bugetul municipal Chișinău au fost alocate surse de finanțare.
Pentru anul 2022, Primăria Chișinău a alocat 6,7 mil. lei în vederea edificării unei noi grădinițe din satul Brăila, comuna Băcioi. Contribuția primăriei din localitate pentru acest proiect fiind de 1,65 de mil. lei.
O altă investiție de 4,17 mil. lei municipalitatea a inițiat pentru construcția unei grădinițe din satul Bîc, comuna Bubuieci. De asemenea, pentru alte proiecte din localitate vor fi alocate suplimentar 500 mii lei.
La fel, cu suportului bugetului municipal Chișinău, anul trecut în satul Condrița a fost achiziționat un edificiu pentru grădiniță, fiind alocate 1,17 milioane de lei. În anul 2022, municipalitatea a investit 2 mil. lei pentru proiectarea și reparația imobilului procurat, precum și amenajarea teritoriului noii grădinițe.
Investiții substanțiale au fost realizate de Primăria Chișinău pentru edificarea unei noi grădinițe în orașul Sângera. Astfel, din bugetul municipal, timp de trei ani, au fost alocate peste 15 mil. lei.
De asemenea, cu susținerea municipalității au fost reparate grădinițe în localitățile suburbane după cum urmează:
– IET nr.140, nr. 101 și nr.171 din comuna Băcioi. Pentru renovarea grădiniței nr. 140 din bugetul capitalei au fost alocați 1,8 mil. lei. 800 de mii lei au fost acordați pentru reparația grădiniței 101, iar alte 1,4 mil. lei – pentru grădinița 171;
– Primăria Chișinău a investit surse financiare și pentru reparația a două grădinițe din comuna Bubuieci, iar din bugetul municipal au fost alocate în anul 2021 circa 1,6 mil. lei. Pentru în anul 2022, municipalitatea a alocat 800 de mii de lei la renovarea gardului grădiniței nr.2;
– Reparația grădiniței „Licurici” din comuna Ciorescu. În ultimii trei ani, Primăria Chișinău a investit 3,3 mil. lei. Dintre acestea, 600 mii lei au fost destinați renovării sălilor a patru grupe, iar alte 850 mii lei – pentru modernizarea sistemului de încălzire al instituției. De asemenea, din bugetul municipal au mai fost alocate 800 mii de lei pentru reparația trotuarului adiacent clădirii grădiniței. Iar în 2022, Primăria Chișinău a investit peste 1 mil. lei pentru reparația capitală a edificiului grădiniței și pentru modernizarea sălii de sport;
– Reparația grădiniței nr. 24 din satul Colonița. În acest scop din bugetul municipal au fost alocate peste 2,77 de mil. lei, precum și 1,7 mil. lei pentru amenajarea teritoriului instituției
– Reparația Complexului educațional Gimnaziu – Grădiniță din comuna Cruzești. În acest scop, în 2022, din bugetul Primăriei Chișinău au fost alocate 400 mii de lei;
– Reparația grădiniței nr. 223 în comuna Tohatin, pentru care din anul 2020-prezent municipalitatea a susținut acest proiect cu un buget de aproape 1,44 de mil. Lei;
– Reparația sistemului de termoficare a blocului vechi din cadrul grădiniței nr.1 din Trușeni. Din bugetul municipal Chișinău, în anul 2022 au fost alocate 2,35 mil. de lei.