9 intersecții semaforizate de pe teritoriul municipiului Chișinău au fost reparate capital în anul 2023, iar altele două au fost nou construite.
Este vorba despre intersecțiile străzilor: A. Pușkin – Columna, Traian – Independenței, Alba Iulia – L. Deleanu, Alba Iulia – O. Ghibu, Alba Iulia – Paris, Kiev (Kaufland), M. Eminescu – A. Sciusev, M. Eminescu – Columna, M. Kogălniceanu – A. Pușkin, Ceucari (Școala), or.Vadul lui Vodă (Școala).
De menționat că, în perioada anilor 2019-2023, 70 de intersecții semaforizate au fost reparate capital și modernizate.
Serviciul Semafor a trecut în gestiunea ÎM REI „Lumteh” în anul 2018, atunci fiind restabilită toată rețeaua de semafoare din Chișinău și funcționalitatea acesteia. În plus, a fost instalat softul de dirijare și control de la distanță.
În total, pe teritoriul municipiului Chișinău sunt 193 de intersecții semaforizate, dintre acestea 192 fiind controlate și dirijate de la distanță de către dispeceratul central al „Lumteh”.