Victor Chironda a fost demis din funcția de viceprimar al Capitalei. Decizia a fost luată de Consiliul Municipal Chișinău (CMC), astăzi, în cadrul ședinței cu votul a 28 de consilieri, informează PROVINCIAL.
Potrivit Primarului general al Capitalei, Ion Ceban, într-un an și jumătate s-au adunat mai multe restanțe și sunt raportate mai multe nereușite.
„Am început să vorbesc despre asta nu astăzi, nu săptămâna trecută, nu am dat nume, dar era clar la cine mă refer și fiecare știe ce atribuții are. La un singur domeniu nu s-au înregistrat restanțe. Vorbesc de restanțele viceprimarului Chironda. Este vorba despre conceptul cu privire la parcările din oraș, inclusiv cele cu plată; evaluarea spațiilor disponibile pentru crearea locurilor de parcare; conceptul cu privire la publicitatea stradală; reparația drumurilor și trotuarelor și calitatea realizării acestor lucrări; tichetarea electronică; implicarea în problemele ce țin de construcții; proiectele mari cum ar fi „strada 31 august 1989”; proiect model de amenajare a curților de bloc; modificarea Legii în domeniul construcției; autorizarea lucrărilor de construcție cu încălcarea cadrului legale; Planul urbanistic al mun. Chișinău, etc.
Cred că bărbătește ar fi fost să-ți dai demisia și nu să te ții cu dinții de această funcție, Victor”, a spus Ceban.
În cadrul ședinței, PAS a părăsit sala în semn de protest față de procedura discuției subiectului și anume că nu li s-a permis să acorde întrebări raportului.
De asemenea și fracțiunea Platforma DA a părăsit sala pe motiv că nu i s-a permis viceprimarului Victor Chironda să se expună pe marginea subiectului eliberării din funcție.
Viceprimarul Victor Chironda a declarat că demiterea sa nu este o răfuială față de sine, dar una politică.
„Este o răfuială a celor care controlează domeniul construcțiilor în oraș. Sistemul construcțiilor este mare și are multe partide în organele statului, inclusiv în Primărie. În cazul Hotelului Național s-au supărat așa de tare încât au decis să mă demită”, a spus Chironda.
Cristina Parfeni