Primara satului Hîrbovăț, Anenii Noi, Rodica Croitor, îndeamnă tinerii să se afirme acasă, în Republica Moldova. Aleasa locală cunoaște ce înseamnă să muncești peste hotare și crede că și în țara noastră există multiple oportunități pentru a te afirma și a-ți realiza visele, informează PROVINCIAL cu referire la CALM.
„Fiind studentă în ultimul an de facultate aveam nevoie de un computer, iar posibilitățile financiare erau foarte limitate, chiar dacă mămica muncea peste hotare. Astfel am decis să plec în Italia pentru o perioadă scurtă de timp. Nu era complicat ceea ce făceam, fiind copil de la țară eram obișnuită cu munca și am lucrat aproape trei luni fără a avea o zi liberă. Totuși, fiind o studentă sârguincioasă, îmi doream să obțin anumite realizări acasă”, povestește Rodica Croitor.
Primara susține că peste hotarele țării se adaptează ușor cei care cresc și învață în acel mediu, iar celor care pleacă să muncească ocazional le este foarte greu din punct de vedere psihologic.
„Peste hotarele țării nu reprezinți nimic și nu îi vom înțelege pe acești oameni atât timp cât nu suntem în situația lor. Eu nu am rezistat și m-am întors acasă. Mi-am stabilit ca obiectiv că mă voi întoarce doar dacă nu mă voi descurca acasă. Astfel a devenit și mai mare dorința de a mă dezvolta, de a deschide o afacere, de a contribui la dezvoltarea țării mele.”
După absolvirea facultății, Rodica Croitor a deschis o mică afacere la Hîrbovăț, iar statul a susținut-o oferindu-i un un suport financiar.
„Nu puteam să cred că am primit acele resurse financiare gratuit, fără a fi nevoie să le restitui. Și astăzi sunt foarte multe oportunități pentru tinerii care vor să se dezvolta aici, acasă. Aparent, se consideră că peste hotare se fac mulți bani, dar dacă faci un calcul, ajungi la concluzia că exact așa poți munci și la tine acasă, doar că contribui la dezvoltarea țării tale, pentru a achita pensiile părinților și bunicilor noștri.”
Astăzi, Rodica Croitor este la primul mandat de primară și îndeamnă și alți tineri să se implice în procesul de administrare publică. „Este o experiență extraordinară, de rezultatele căreia vă veți bucura în timp. „Bucuria de a face ceva util pentru comunitatea ta, de a contribui la dezvoltarea localităților noastre constituie o oază de lumină în viața noastră”.