La 15 februarie 2023, se împlinesc 34 de ani de la începutul retragerii trupelor sovietice din Afganistan, unde au participat peste 12 mii de moldoveni, printre care 42 de Strășeneni, dintre care 2 femei, informează PROVINCIAL.
“Fără recunoașterea trecutului nu putem construi un viitor, Războiul din Afganistan (1978-1989) rămâne a fi cel mai extins conflict militar, ce i-a servit URSS pentru expansiunea zonei sale de influență. În scopul menținerii Afganistanului sub influența sa, Kremlinul a folosit cca 90 000 militari.
Veteranii războiului din Afganistan sunt un reper moral pentru tineri prin felul de a fi: oameni cu un profund respect față de neam, țară și jurământul militar, sunt adevărate simboluri ale curajului şi devotamentului faţă de ţară.
Toţi aceștia, ştiuţi şi neştiuţi, prin eroism, curaj, patriotism şi dedicaţie, au asigurat prestigiul şi libertatea generaţiilor următoare.
Cu onoare și admirație, vă adresăm urări de viață lungă, în pace și liniște sufletească,” a menționat Primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian.