Prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat că primul an de la învestirea Guvernului (n.r. – 6 august 2021) a fost unul dintre cei mai grei ani dintre cei 30 de ani de indepență ai țării, informează PROVINCIAL.
Premierul s-a referit în context la efectele pandemiei, creșterea acută a prețurilor la energie și războiul din vecinătate.
„Lumea de astăzi e foarte diferită de cea din momentul în care am preluat guvernarea. Trebuie să spunem adevărul, mulți oameni din țara noastră o duc greu, iar noi avem pârghii limitate… Guvernul a făcut tot posibilul și chiar pe alocuri lucruri imposibile. Noi am oferit un amplu pachet de compensații, când au crescut prețurile la energie; am reușit să compensăm parțial prețul la motorină; am obținut creșterea cotelor de export; am lucrat eficient cu Guvernul României pentru deblocarea situațiilor de la frontieră; am adoptat instrumente compensatorii pentru șomaj. Am acționat mai degrabă ca niște pompieri, dar am ținut să așezăm țara noastră pe un drum bun și corect”, a spus oficialul.
Șeful Guvernului a subliniat că au mai reușit să: pornească reforma în justiție, deblocheze asistența externă, demareze ample proiecte de infrastructură, ofere fonduri mai mari pentru comunități, ieftinească o serie de servicii publice etc.
Natalia Gavrilița a remarcat că ne așteaptă o iarnă grea, dar Guvernul deja se pregătește.
„Este mult de lucru… și nu ne dorim o abordare triumfalistă – despre realizări, și nereușite trecute sub tăcere. Astăzi tragem linie și vedem unde suntem și ce mai avem de făcut. De aceea, am vrut o prezentare succintă a fiecărui minister”, a mai spus Prim-ministrul.