Biroul Național de Statistică (BNS) a anunțat că, prețurile medii de consum în mai 2024 s-au majorat față de: luna aprilie 2024 cu circa 0,2%; luna decembrie 2023 cu circa 4,0%; luna mai 2023 (în ultimele 12 luni) cu 3,3%, informează PROVINCIAL.
În luna mai 2024, comparativ cu luna aprilie 2024, s-a înregistrat o majorare a prețurilor medii de consum cu 0,2%.
Prețurile medii de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 (de la începutul anului curent) au crescut cu 4,0%, inclusiv la produse alimentare – cu 4,0%, mărfuri nealimentare – cu 3,5% și la servicii prestate populației – cu 4,9%.
Prețurile medii de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 3,3% (informativ: în luna mai 2023 comparativ cu luna mai 2022 prețurile medii de consum s-au majorat cu 16,3%), inclusiv la produse alimentare cu 4,2% și la mărfurile nealimentare cu 6,8%. Serviciile prestate populației în perioada respectivă s-au diminuat cu 3,8%.