În perioada 28 mai – 2 iunie curent, Iurie Levinschi, Președintele raionului Hîncești a fost într-o vizită de studiu în regiunea Picardie din Franța, împreună cu Ion Diavor, Președintele raionului Nisporeni și o grupă de specialiști în protejarea mediului. Această vizită a fost organizată de partenerii Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară a bazinului rîului Nîrnova, Asociația Apa Europa, în colaborare cu Agenția de Apă „Artois-Picardie”.
Potrivit CR Hâncești, sacopul vizitei a fost cunoașterea sistemului de intercomunicare și ierarhie a administrațiilor comunale, departamentale și a sindicatului zonei de Nord a Franței, precum și studierea activității Regiei „NOREADE”. În plus, vizita a prezentant oportunități de examinarea diferitelor proiecte de infrastructură care pot fi potrivite pentru pentru adoptare în Districtul Bazinal Râului Nistru al Republiciii Moldova.
În timpul acestei vizite, s-au vizitat mai multe facilități de gestionare a apelor reziduale, inclusiv una care folosește un sistem de epurare prin stuf și una clasică. De asemena, s-a vizitat o stație de captare a apei , unde s-a explicat modul de distribuire a apei către localitățile din zona de operare a Regiei, precum și principiile utilizate în Franța pentru stabilirea tarifelor și procesul de lucru al furnizorilor de servicii.
Totodată, în viitorul apropriat, Asociția pentru Dezvoltare Intercomunitară a bazinului rîului Nîrnova va semna un Acord de Colaborare cu Agenția de Apă „Artois-Picardie”, unde sunt implicate 9 primării din raionul Hîncești și 9 primării din raionul Nisporeni.