Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a luat act demisia Guvernului condus de Natalia Gavrilița, informează PROVINCIAL.
Maia Sandu i-a mulțumit Premierului pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize.
„În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată. Avem stabilitate, pace și dezvoltare – acolo unde alții doreau război și faliment.
Mulțumim mult, Natalia!”, spune Maia Sandu.
Urmând procedurile legale, în urma demisiei Prim-Ministrei, Președintele Republicii Moldova va avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, va desemna un candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.