Astăzi, 11 aprilie, președintele raionului Vasile Secrieru, a realizat o vizită de lucru la IMSP ,,Centrul de Sănătate Rîșcani” pentru a examina lucrările de reparație capitală și renovare a cabinetului de fizioproceduri.Toate aceste lucrări au fost realizate cu suportul financiar din partea Consiliului raional Rîșcani, informează PROVINCIAL cu referire la autorități.
Gabriela Sandu, șefa IMSP ,,Centrul de Sănătate Rîșcani” a mulțumit conducerii raionului pentru implicare şi susţinere și a menționat că “acest cabinet va asigura un climat mai favorabil pentru activitatea instituţiei şi a persoanelor care beneficiază de servicii”.
Tatiana Tcaci, medic fizioterapeut a vorbit despre prioritățile fizioterapiei care sunt: timpul redus de tratament al multor boli, prevenirea complicaţiilor şi recurenţelor, lipsa efectelor adverse inerente în tratamentul medicamentos.
Dumneaei a relatat că, deja în incinta IMSP ,,Centrul de Sănătate Rîșcani” sunt amplasate 8 cabine modern amenajate în cadrul cărora funcționează 11 aparate de fizioproceduri, care vor ajuta la tratarea maladiilor aparatului sistemului nervos, aparatul sistemului locomotor, aparatului cardiovascular, ș.a.
În urma vizitei realizare, preşedintele raionului a rămas mulţumit de calificarea personalului medical şi de dotarea instituţiei cu utilaje performante și condiții optime de lucru.