La 6 decembrie curent, președintele raionului Hîncești dl Iurie Levinschi, însoțit de dna vicepreședinte, dna Lilia Tănase, au efectuat o vizită de lucru în județul Vaslui, România. Edilii raionali au mers în această vizită la invitația domnului președinte județean, dl Dumitru Buzatu.
“Întâlnirea s-a dovedit a fi una foarte productivă, din moment ce s-au abordat mai multe subiecte ce vizează domeniul social. Un obiectiv și un scop realizat cu succes a fost obținerea finanțării pentru investirea și dezvoltarea ulterioară a Azilului pentru persoane vârstnice din comuna Sarata Galbenă, raionul Hîncești” se arată într-un comunicat al Consiliului raional Hâncești.
De asemenea, sursa mai menționează că pe parcursul ședinței conducerea raională și cea județeană au fortificat relațiile bilaterale care ulterior vor ajuta la implimentarea mai multor proiecte sociale pe teritoriul raionului Hîncești.
Cristina Tomac