Președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari, s-a aflat astăzi, în vizită de lucru în satul Tomești, comuna Balatina, informează PROVINCIAL.
Potrivit informațiilor, împreună cu Primarul comunei, Dumitru Iațuc; secretar al consiliului local Balatina, Diana Rotari și consilieri locali, în Casa de Cultură a satului s-au întâlnit cu cetățenii pentru a discuta referitor la procedura de conectare a locuitorilor la rețeaua de apă existentă deja în sat, datorită unui proiect la care administrația publică locală a depus efort considerabil.
“Contribuția fiecărui cetățean care dorește ca să beneficieze de apă potabilă în gospodărie, este foarte necesară.
Aprovizionarea cu apă, rămâne a fi o problemă stringentă pentru locuitorii raionului Glodeni, care cu pași siguri merge spre soluționare, iar această reușită este rezultatul muncii asidue, colaborării de succes și a interesului sporit prezentat de Administrația Publică Locală față de necesitățile cetățenilor,” menționează CR Glodeni.