Șefia raionului Criuleni, Pavel Spînu, susține că am încheiat un an care ne-a adus provocări și schimbări decisive în plan social, educațional și economic puternic marcat de pandemia COVID-19.
„Astăzi, mai mult ca oricând avem nevoie de o abordare vizionară și durabilă, ale cărei efecte pozitive să depășească criza și să aducă beneficii. În acest context, adresez sincere mulțumiri consilierilor raionali, primarilor localităților și partenerilor pentru colaborarea strânsă din acest an întru executarea obiectivelor trasate, angajaților din instituțiile publice pentru prestarea serviciilor de calitate, agricultorilor pentru obținerea roadelor îmbelșugate în pofida anului secetos, agenților economici pentru contribuția substanțială la dezvoltarea economică a raionului, asociațiilor obștești care se implică la organizarea și desfășurarea acțiunilor de caritate și voluntariat și nu în ultimul rând fiecărei familii, care asigură perpetuarea neamului și promovează valorile morale și spirituale”, comunică Spînu.
„Fie ca bucuria magiei sărbătorilor de iarnă să vă găsească alături de cei dragi, iar Noul An să ne aducă stabilitate, sănătate și armonie în suflet. LA MULȚI ANI!”, se arată în mesajul oficialului.
Doina Secrieru