Ieri, 25 aprilie, Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci a efectuat o vizită de lucru în localitățile Ecaterinovca, Gradiște, Hîrtop. În fiecare dintre aceste localități, s-a întâlnit cu primarii, funcționarii din cadrul primărilor, consilierii locali, managerii de învățământ/casă de cultură/bibliotecă, agenți economici, pentru a discuta despre provocările și oportunitățile cu care se confruntă comunitățile locale.
Potrivit autorităților, au avut loc discuții constructive, direcționate pe informarea despre prioritățile și posibilitățile administrației raionale, la fel, au fost abordate diverse aspecte legate de dezvoltarea locală, infrastructură, educație, sănătate, servicii sociale, gestionarea deșeurilor menajere.
Președintele a subliniat importanța unei abordări integrate și colaborative pentru rezolvarea problemelor identificate. În urma discuțiilor, au fost stabilite priorități și au fost identificate unele probleme care vor fi incluse în agenda de lucru a administrației raionale în perioada următoare.
Președintele Raionului Cimișlia reiterează angajamentul său față de cetățenii raionului și își exprimă determinarea de a continua dialogul deschis și transparent cu comunitățile locale pentru a asigura un proces de luare a deciziilor cât mai participativ și eficient posibil.