Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vizitat astăzi raionul Criuleni, unde s-a întâlnit cu localnicii, cu primari, consilieri, reprezentanți ai mai multor instituții și antreprenori locali.
La întâlnirea cu reprezentanții autorităților publice locale s-a discutat despre ultima decizie a Curții Constituționale referitoare la organizarea referendumului de aderare la Uniunea Europeană în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. „Viitorul european al Republicii Moldova depinde în, primul rând, de implicarea fiecăruia și de munca la nivel local”, a spus Igor Grosu.
Șeful legislativului a remarcat că primarii din Criuleni știu ce înseamnă să renovezi grădinițe, școli, spitale, drumuri cu ajutorul proiectelor europene și de aceea vor munci în continuare pentru a îmbunătăți calitatea vieții a oamenilor. Discuțiile s-au referit și la problemele cu care se confruntă unele localități, cum ar fi asigurarea cu apă și canalizare, lipsa gunoiștilor autorizate, dar și lipsa stațiilor de epurare. „Toate acestea le vom putea face pas cu pas, uniți pentru o Moldovă europeană”, a menționat Președintele Parlamentului.
În satul Boșcana, șeful legislativului a vizitat afacerea în legumicultură a familiei Valentina și Victor Moscul. Soții Moscul, de mai bine de 10 ani, cultivă legume. Serele se întind pe o suprafață de 2 hectare și anul trecut, cu sprijinul financiar al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, au construit încă două sere. Familia Moscul este adepta agriculturii ecologice, utilizează tehnologii moderne și crește legumele cu cu îngrășăminte naturale. „În spatele cultivării acestor legume de calitate este multă muncă și dedicație. Împreună cu oameni curajoși, vom reuși să dezvoltăm afaceri prospere și să creăm noi locuri de muncă”, a punctat Igor Grosu.
În satul Hrușova, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a fost familiarizat cu proiectele importante realizate pentru comunitate. De câteva luni, cei peste 150 de copii de la Grădinița „Prichindel” se bucură de terenuri de joacă moderne. De asemenea, a fost amenajat parcul din localitate și a fost dotat cu echipament pentru exerciții fizice.
Raionul Criuleni, prin intermediul programului „Satul European” și „Satul European Expres”, a beneficiat de circa 30 de proiecte în valoare de peste 25 de milioane de lei. Proiectele se referă la infrastructură, apeduct și canalizare, modernizarea școlilor și grădinițelor. „Astfel de proiecte sunt practic în fiecare localitate din raionul Criuleni și ele vor continua inclusiv prin intermediul altor programe. Sat cu sat, Europa va ajunge în casele noastre”, a subliniat Igor Grosu.