120 de primari din Republica Moldova și România s-au reunit la Sibiu, în perioada 16-19 septembrie, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Sesiunii Solemne a Adunării Generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova CALRRM.
Din delegația Republicii Moldova au făcut parte 30 de primari și vicepreședintele Comisiei Administrație Publică, deputatul Petru Frunze.
„Evenimentul „Împreună în Uniunea Europeană” a avut drept scop consolidarea cooperării dintre autoritățile locale din Republica Moldova și România prin schimbul de experiență în domeniul administrației publice locale, promovarea reciprocă a drepturilor și intereselor autorităților locale în cadrul instituțiilor europene etc.”, relatează reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova.
Într-un mesaj adresat participanților la forum, premierul României Florin Cîțu a salutat inițiativa de „a pune la aceeași masă” lideri ai comunităților locale din România și Republica Moldova. „Satul românesc şi satul moldovenesc au nevoie de condiţii de trai mai bune pentru cetăţenii noştri, de siguranţă sanitară, de şcoli şi unităţi medicale, de drumuri şi de locuri de muncă mai bine plătite. Migraţia spre oraş, depopularea satelor şi scăderea demografică sunt indicatori care ne îngrijorează. Acestor tendinţe este nevoie să le răspundem prin soluţii practice: investiţii masive în comunităţile locale, finanţate din fonduri europene şi naţionale. Vocea noastră unită la nivelul UE ne va aduce mai aproape de momentul în care putem face ca aceste lucruri să se întâmple pentru cetăţenii noştri”, a spus premierul român.
Potrivit ministrului român al Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, suntem, în sfârșit, într-un moment în care cele două țări nu ar trebui să aibă ezitări politice pe traseul lor European: „Suntem, de asemenea, într-un moment în care România își poate dovedi nu doar atașamentul față de Republica Moldova, ci și disponibilitatea de a împărtăși experiența sa de până și de după aderare”.
Președintele Asociației Comunelor din România Emil Drăghici a făcut un apel către membrii titulari ai Comitetului European al Regiunilor, care reprezintă România, să facă demersurile necesare pentru ca în viitorul apropiat, în cadrul instituțiilor europene să se regăsească și reprezentanții APL din R. Moldova.
Deputatul român Simona Bucura-Oprescu, președintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost de părere că pentru cele două țări acesta este cel mai important eveniment al anului 2021: „Este un eveniment ce poate crește accelerat relația dintre colectivitățile din România și Republica Moldova, în felul acesta ajutând la un schimb real și eficient de bune practici și experiență pentru drumul comun în UE”.
Deputatul din Parlamentul Republicii Moldova Petru Frunze a solicitat tuturor primarilor din România să își exprime acordul privind inițierea înfrățirilor cu localități din Republica Moldova, ceea ce va crea premise pentru atragerea investițiilor cu finanțare europeană pentru comunitățile locale din cele două state: „Reafirm angajamentul nostru de a consolida instituțiile publice și de a armoniza legislația din domeniu pentru a spori capacitățile APL de a-și dezvolta comunitățile pe care le reprezintă”.
Primarul municipiului Chișinău, vicepreședintele CALM, Ion Ceban, a vorbit despre intensificarea procesului de înfrățiri între satele și orașele din România și Republica Moldova, în ultimii 8 ani, din momentul creării CALRRM: „Acest proces ia tot mai mare amploare, Chișinăul fiind un bun exemplu în acest sens. În ultima perioadă am semnat mai multe acorduri de colaborare cu județe, orașe și sectoare din București”.
În cadrul sesiunii solemne, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Orașelor din România (AOR) au semnat o Declarație-Apel de înregistrare a CALRRM, solicitând guvernelor celor două state să recunoască această structură în calitate de platformă comună de promovare a valorilor europene în guvernarea locală și consolidarea relațiilor între colectivitățile locale din ambele state.
„Ne dorim ca și partenerii noștri din Asociația Municipiilor din România și Uniunea Națională a Consiliilor Județene să se alăture acestei inițiative pe care o lansăm astăzi. Participarea tuturor palierelor administrației românești va da greutate noii structuri și va permite identificarea celor mai bune metode de cooperare”, a menționat președintele Asociație Orașelor din România Adrian Teban.
Primarul municipiului Strășeni, vicepreședintele CALM, Valentina Casian a fost de părere că evenimentul organizat la Sibiu, rolul european pe care Sibiul l-a avut și îl menține până în prezent, tipul de administrație pe care îl practică, dar și modul în care primarii localităților de pe ambele maluri ale Prutului înțeleg să se pună în slujba comunităților, sunt veritabile garanții de seriozitate și reprezintă pentru Consiliul Autorităților Locale din România și Republica Moldova cel mai bun început.
Primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM, Constantin Cojocaru a afirmat că ceea ce nu au reușit președinții de state să facă pe parcursul celor 30 de ani de independență ai Republicii Moldova fac primarii, conducătorii de sate. „Întotdeauna am apreciat faptul că România a fost țara-avocat în cadrul tuturor structurilor europene. Ne dorim ca în viitorul cel mai apropiat să nu mai fim parte a Parteneriatului Estic, dar să fim țară-membră a Uniunii Europene”.
Printre direcțiile principale de activitate ale CALRRM pentru următoarea perioadă sunt: participarea reprezentanților CALRRM în cadrul ședințelor comune ale Guvernelor celor două state; promovarea activă a includerii reprezentanților CALM/APL din R. Moldova în structurile UE, responsabile de domeniul administrației locale și regionale, în calitate de membri asociați sau cu statut de observatori; crearea unui fond special de dezvoltare și susținere a colectivităților locale din R. Moldova prin concentrarea finanțărilor europene și românești, cu simplificarea și uniformizarea procedurilor de accesare a acestora; instituirea de către Guvernul României și Guvernul R. Moldova a unui program extins de informare și de formare profesională pentru funcționarii din APL; ajustarea cadrului legal din domeniul APL din R. Moldova la cel din România etc.
În cadrul evenimentului, CALM a mediat inițierea relațiilor dintre primăria municipiului Chișinău și primăria municipiului Sibiu. Totodată, mai mulți aleși locali de pe cele două maluri ale Prutului au stabilit noi relații de cooperare.
Sursa: calm.md