Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat compania Prun-Ovicgor, specializată în cultivarea și prelucrarea prunelor. Afacerea aparține familiei Gorceag, din satul Vărzărești, care deține 27 de hectare de livezi de prune, o uscătorie și propria hală de scoatere a sâmburilor, sortare și împachetare.
În ultimii ani, compania a reușit să-și dezvolte capacitățile de producție și să își crească substanțial exporturile. Anual, aici sunt produse circa 450 de tone de prune uscate, compania fiind printre cei mai mari producători din Republica Moldova. Pe lângă producția proprie, compania achiziționează prune de la alți producători din toată țara. 90% din prunele uscate sunt exportate în Uniunea Europeană, în special în Italia și Spania, dar și în țări ca Maroc, Ucraina și Belarus.
Premierul Dorin Recean a apreciat faptul că familia Gorceag contribuie la dezvoltarea unui sector economic important al țării și continuă să investească pentru a amplifica rezultatele obținute.
Antreprenorii au vorbit despre subvențiile de care au beneficiat până în prezent prin intermediul Agenției de Investiții și Plăți în Agricultură. În perioada următoare, oamenii de afaceri vor depune dosare și pentru alte programe, precum Programul guvernamental 373 pentru susținerea antreprenorilor , pentru a extinde spațiul de producere și a investi în utilaj.