Directorul general al Întreprinderii de Stat (Î.S.) „Poșta Moldovei”, Vitalie Zaharia, astăzi în cadrul unui briefing, a venit cu o adresare către cetățeni, politicieni, reprezentanți ai mass-media, ai mediului de afaceri și cei ai mediului asociativ, informează PROVINCIAL.
„Aproape zilnic Î.S. „Poșta Moldovei” este ținta unor atacuri de denigrare prin lansarea în public a informațiilor false, inclusiv a atacurilor în adresa mea. Recunosc sincer că este foarte dificil să trec personal și să trecem noi toți peste aceste ofense care subminează stabilitatea și încrederea interioară, credibilitatea partenerilor de dezvoltare, atitudinea angajaților noștri, procesele de modernizare lansate ș.a.”, a declarat el.
În această situație pandemică – a mai spus Zaharia – avem nevoie de susținere, de solidaritate, de consecvență în acțiuni și viziune.
Directorul a mai spus: „Acuzațiile în adresa întreprinderii trebuie probate, mai ales că noi nu o dată ne-am declarat atașamentul față de principiul transparenței instituționale. Ne dorim ca toți să înțeleagă că „Poșta Moldovei” nu are apartenență și nu face politică, ci doar intensifică eforturile pentru a rămâne în continuare Operatorul Național alături de cetățeni! Haideți să depășim împreună aceste momente dificile și incerte!”.
Totodată, în contextul acuzațiilor lansate în public cu privire la pierderile întreprinderii pentru anul 2020, Zaharia a declarat că ele au fost generate de impactul pandemiei, care a dus la sistarea schimbului de poștă cu toate țările membre UPU, inclusiv cu China și Singapore, care au ponderea cea mai mare în acest circuit. „Principalele surse de venit pentru întreprindere sunt schimbul internațional de poștă și prestarea serviciilor. Acestea s-au redus (au scăzut) în anul 2020 cu 30% față de 2019. Totodată, menționăm că, cea mai mare pondere a cheltuielilor întreprinderii o reprezintă salarizarea personalului, care practic a rămas neschimbată în anul 2020 și a constituit 85% din totalul cheltuielilor. Cu referire la alte informații denaturate și acuzații false – privind achizițiile de bunuri, servicii și lucrări realizate pe parcursul anului 2020, menționăm că bugetul planificat de 45 milioane de lei a fost realizat doar în cuantum de 18% adică au fost cheltuiți doar 8,2 mil lei, dintre care o bună parte au fost consumați pentru materiale necesare în lupta cu pandemia, adică pentru protejarea celor 5400 angajați și celor peste 1,5 mil clienți deserviți lunar. Dată fiind situația epidemiologică din țară, s-au întreprins măsuri stringente de a limita cheltuielile și a achiziționa doar strictul necesar. Astfel, managementul corect realizat anul trecut a permis diminuarea cheltuielilor cu peste 36,8 mil. lei.
Este necesar să precizăm că, în această perioadă nu au fost majorate statele de personal. De asemenea, menționăm că nu au existat intimidări și nu s-au pus presiuni pe angajați, pe directorii Centrelor de Poștă și șefii de subdiviziuni. Toți activează în continuare și fac parte din echipa de management actuală.
În contextul acuzațiilor aduse de către Directorul sucursalei Centrului Poștal Bălți, Vasile Guțu, în cadrul conferinței de presă susținută la data de 13 ianuarie 2021, (deși se afla pe buletin de boală până pe 15.01.2021), Zaharia a spus că dezmint acuzațiile false. „Și precizăm că, pe parcursul anului 2020 au fost desfășurate mai multe anchete pe marginea abaterilor privind gestionarea patrimoniului Întreprinderii, în care a fost vizat cetățeanul Vasile Guțu. Dat fiind faptul că anchetele acestea au constatat încălcări deosebit de grave care au adus prejudicii considerabile Întreprinderii, Directorul CP Bălți, Vasile Guțu, prin intermediul acelei conferințe de presă și acuzațiilor false aduse, a încercat să sustragă atenția de la abaterile grave constate. Mai mult decât atât, el a creat impedimente și a încercat să intimideze desfășurarea anchetelor. Încălcările stabilite vizează efectuarea de către Vasile Guțu a unor plăți neîntemeiate din contul sucursalei Bălți, acțiuni de înstrăinare ilicită a patrimoniului Întreprinderii, semnarea de acte juridice în lipsa unor împuterniciri, cu depășirea atribuțiilor de serviciu, fapte care au dus prejudicierea Întreprinderii cu sume enorme. Aceste încălcări prezumă tragerea la răspunderea disciplinară, materială și penală după caz”, a spus el.
De asemenea, directorul a venit și cu o reacție la afirmațiile precum că „Poșta Moldovei” este dusă intenționat către faliment. „Managementul întreprinderii nu are și nu poate avea scopul de a duce întreprinderea la „faliment” și nu cunoaște despre asemenea intenții ale terților. Mai mult decât atât, avem analiza economică a tendințelor pozitive înregistrate de la început de an și acestea urmează a fi amplificate prin implementarea măsurilor de optimizare continuă a proceselor, precum și identificare de noi surse de venit”, a subliniat Zaharia.
Directorul Î.S. „Poșta Moldovei” a făcut apel repetat și a solicitat tuturor să oprească atacurile false.
„În cadrul Î.S. „Poș̦ta Moldovei” activează oameni cu dedicație care au familii, copii și nevoi personale, oameni care au fost și sunt, de asemenea, în prima linie în fiecare zi! Acești oameni merită tot respectul și gratitudinea celor din jur! Toți trebuie să înțeleagă că suntem puternici, suntem uniți, avem curaj și inteligență, de aceea vom reuși în transformarea Întreprinderii în una modernă și eficientă! „Poșta Moldovei” va deveni Poșta Viitorului!”, a conchis el.
Cristina Gurez