Primarul general al capitalei, Ion Ceban a venit cu o replică la declarațiile consilierilor municipali din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) referitor la noua metodologie de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău, transmite PROVINCIAL.
Edilul capitalei a calificat declarațiile consilierilor PAS drept – „politice și început de campanie electorală”.
„În contextul când tariful pentru călătoria în transportul public nu a fost ajustat de mai mulți ani, iar Chișinăul a ajuns să aibă cel mai mic tarif în comparație cu orașe din alte state, fapt confirmat și de experții Studiului. Ca urmare a creșterii prețurilor la carburanți, subvențiile din partea Primăriei Chișinău către cele două întreprinderi municipale de transport public se ridică de la 700 de milioane de lei la un miliard de lei. Acest fapt pune în pericol activitatea și dezvoltarea de mai departe a Parcurilor RTEC și PUA”, se spune într-un comunicat al Primăriei.
De asemenea, instituția amintește că, doar anul trecut municipalitatea a achiziționat 240 de unități de transport public, ceea ce nu s-a realizat în 20 de ani, iar infrastructura întreprinderilor de profil a fost modernizată.
„Pensionarii, 40 de mii de elevi până în clasa a IV-a, dar și alte categorii de cetățeni, inclusiv familiile vulnerabile, vor călători gratuit.
Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din Chișinău a fost elaborată și prezentată de către experți și publicată. Experții Studiului au propus o formulă prin stabilirea valorii de referință, unde tariful nu poate fi mai mult de 0,06% din salariul mediu brut pe economie stabilit de Guvern, cu ajustarea o dată la 2 ani. Astfel, prețul calculat este de 6 lei pentru o călătorie, atât la troleibuz, cât și la autobuz, pentru oraș și suburbii”, se precizează în comunicat.
Totodată, municipalitatea pune accentul pe procurarea abonamentelor de către oamenii care utilizează zilnic transportul public.
„Circulând zilnic în bază de abonament, prețul unei călătorii va fi mai mic și poate ajunge la același preț cât este acum”, subliniază instituția.
La fel, Primăria Chișinău, menționează că, în prezent, metodologia de calculare a tarifelor este consultată cu diferite categorii de cetățeni: profesori, asistenți sociali, medici, organizații de tineret, experți, consilieri municipali, reprezentanții ONG-urilor.
„Metodologia de revizuire a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău a fost elaborată de compania AO „Business Consulting Institute”, în baza serviciilor contracte de Direcția generală transport public și căi de comunicație”, se mai spune în comunicatul Primăriei.
Amintim că, ieri, 6 aprilie, consilierii municipali ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Chișinău au anunțat în cadrul unui briefing de presă că, nu vor vota, în condițiile actuale, majorarea tarifului de călătorie cu transportul public până la 6 lei.
Doina Buruiană