Pompierii IGSU fac apel la oameni să nu aprindă vegetația uscată. Îndemnul salvatorilor vine în contextul majorării numărului de misiuni la incendiile de vegetație. Aceștia îndeamnă persoanele să se pătrundă de responsabilitate și să nu aprindă iarba și gunoiul menajer.
În scopul respectării regulilor antiincendiare angajații IGSU au făcut apelul față de cetățeni chiar în timpul intervenției de stingere a focarelor, iar ulterior aceste filmulețe au fost plasate pe rețelele de socializare pentru ca oamenii să fie conștienți de riscuri și pericole
Potrivit specialiștilor, de la începutul anului 2022, în țara noastră angajații IGSU au intervenit în 1335 misiuni de lichidare a focarelor de vegetați, iar din cauza acestor incendii au fost compromise 6223 ha de teren.
În acest sens, IGSU îndemnă repetat oamenii să nu dea foc ierbii, stufărișului și gunoiului menajer, întrucât în condiții de umiditate redusă, vânt și temperaturi ridicate orice scânteie se poate răspândi cu repeziciune.
Pentru evitarea incendiilor de vegetație specialiștii recomandă oamenilor să fie responsabili, să nu aprindă iarba uscată și gunoiul menajer și să alerteze de urgență Serviciul 112 în situații de risc, pentru ca focul să nu nimicească flora și fauna țării.