Conform avertizării emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, pericolul excepțional de incendiu de clasa V a fost prelungit până la data de 14 august. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență repetat avertizează populația despre riscul incendiilor în condiţii de umiditate redusă.
În vederea prevenirii situațiilor excepționale, pompierii îndeamnă cetățenii să fie foarte prudenți și să respecte cu strictețe normele antiincendiare. Pentru prevenirea incendiilor cu caracter natural și extinderea acestora, oamenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis la nimicirea deșeurilor menajere și vegetației uscate în preajma sectorului locativ, precum și spațiilor forestiere și agricole.
O atenție deosebită trebuie să fie acordată copiilor. Maturii sunt îndemnați să-și monitorizeze minorii și să nu le permită jocul cu sursele de aprindere.
Totodată, salvatorii menționează că pe timp de caniculă scăldatul nu se recomandă. Înotul în bazinele acvatice nedotate cu stații de salvare, dar și în stare de ebrietate este strict interzis. Specialiștii avertizează că scăldatul în râuri și lacuri cu relief necunoscut și curenți puternici de apă poate fi fatal. Mai mult, IGSU recomandă supravegherea strictă a minorilor în locuri necunoscute și în preajma râurilor și lacurilor. Pentru a evita tragediile, scăldatul acestora de unii singuri se interzice. Vremea caniculară reprezintă un risc pentru oamenii care se află afară în orele de vârf.
Salvatorii recomandă cetățenilor să se protejeze de razele solare în spații umbrite și răcoroase, să consume cât mai multă apă potabilă. În caz de situații de risc pentru acordarea ajutorului necesar oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.
Dina Roșca