În după amiaza zilei de ieri, pompierii au reușit să lichideze ultimele focare de ardere de pe poligonul cu deșeuri din apropierea localității Țînțăreni. Angajații IGSU în comun cu muncitorii din cadrul Regii Auto Salubritate, dar și reprezentanții autorităților publice locale au stopat arderea care a durat mai multe zile pe suprafețele poligonului, dar și în interiorul gunoiștii.
La fața locului, salvatorii și muncitorii vor continua să efectueze lucrări de copertare a terenului pentru a evita reaprinderea focarelor, iar tehnica grea va fi antrenată în acțiunile respective. Totodată pe parcursul următoarei perioade, angajații IGSU vor continua monitorizarea situației în vederea evitării riscurilor.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru stingerea incendiului au fost utilizate 38 unități de tehnică, iar pentru lichidarea focarului acționează 85 de persoane dintre care angajați IGSU, muncitori de la Regia Auto salubritate, dar și reprezentanți a autorităților publice locale. La acțiunile de stingere a focului au acționat 47 de pompieri și salvatori cu 7 autospeciale de stingere.
Dina Roșca