Procurorii din Sângerei au pornit un proces penal privind informația difuzată în presă cu privire la poluarea aerului din municipiul Bălți, ca urmare a incendierii gunoiștii din raza satelor Țambula și Bilicenii Noi ale raionului Sângerei, informează Provincial.
Având în vedere amploarea impactului pe care l-ar putea avea situația mediatizată, procurorii cercetează acțiunile factorilor de decizie la gestionarea gunoiștii, susține Procuratura.
La această fază a procesului penal, procurorii au solicitat opinia Inspectoratului pentru Protecția Mediului Bălți și a Centrului de Sănătate Publică Bălți, pentru a stabili dacă au avut loc încălcări ale legii și dacă au fost cauzate prejudicii. Menționăm că, potrivit legii, exercitarea urmăririi penale în cazul infracțiunilor ecologice ține de competența procuraturii.
Dina Roșca