
În satul Hrușova, raionul Criuleni, a avut loc prima ediție a maratonului cu genericul „Running Police”, un eveniment sportiv dedicat promovării unui mod sănătos de viață în rândul polițiștilor și al comunității.
Evenimentul a reunit peste 200 de polițiști din diferite subdiviziuni ale Poliției. Aceștia au acceptat provocarea de a alerga pe una dintre cele trei distanțe propuse: 6 km, 12 km și 18 km.
Participanții au demonstrat nu doar rezistență fizică, ci și solidaritate, spirit de echipă și angajament pentru valorile unui trai activ și sănătos.
La eveniment a fost prezentă conducerea Inspectoratului General al Poliției.
,,Această inițiativă face parte din strategia Poliției de a încuraja un stil de viață echilibrat și activ în rândul polițiștilor, dar și de a consolida relația cu cetățenii prin evenimente pozitive și inspiraționale. Sunt mândru de fiecare dintre voi. Performanța fiecăruia demonstrează unitate.” a declarat șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu.
În final, toți participanții au primit medalii, iar învingătorii au fost nominalizați cu trofee și diplome.