Pe parcursul perioadei estivale, Inspectoratul de Poliție Dondușeni continuă activitățile de prevenire a cazurilor de înec, deoarece tot mai mulţi cetăţeni se îndreaptă spre bazinele acvatice, informează PROVINCIAL.
Astfel, Polițiștii din Dondușeni, desfăşoară acțiuni de prevenire a cazurilor de înec, în cadrul cărora merg cu atenţionări pe plaje şi la bazinele acvatice, pentru a informa cetăţenii despre regulile de securitate în timpul scăldatului şi de protecţie în perioada caniculară.
Atenţie sporită este acordată părinţilor cu copii, care sunt informaţi despre modalităţile de reducere a cazurilor de înec în rândul minorilor.
Scopul desfășurării acestor razii este informarea și prevenirea cazurilor de înec.
Inspectoratul de Poliție Dondușeni atenţionează toţi cetăţenii să fie prudenţi în timpul scăldatului şi să respecte următoarele recomandări:
🔹️ Scăldaţi-vă numai în locuri special destinate. Într-un bazin cu apă necontrolat puteţi nimeri în gropi adânci, albia poate fi nămoloasă, cu plante, pietre. Într-un râu puteţi nimeri în curenţi repezi de apă, cu vârtejuri. Toate acestea pot aduce la traume, nenorociri şi la moarte;
🔹️ Controlaţi permanent comportarea copiilor lângă şi în apă. Nu uitaţi că ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor, sau altor persoane mature;
🔹️ Dacă nu cunoaşteţi să înotaţi, s-au înotaţi rău, nu Vă scăldaţi singur şi nu intraţi în apă mai sus de brâu;
🔹️ Nu Vă scăldaţi în stare de ebrietate;
🔹️ Nu Vă scăldaţi când temperatura apei este mai joasă de 18 grade , iar a aerului mai joasă de 22 grade
🔹️Înotând nu treceţi după pistele de interzicere . Nu Vă apropiaţi de mijloacele plutitoare. Nu Vă urcaţi pe geamanduri şi alte mijloace de protecţie;
🔹️ Nu plonjaţi de pe debarcadere, poduri şi alte construcţii, nu practicaţi jocuri cu elemente de plonjare, nu lansaţi semnale false de alarmă;
🔹️ Nu folosiţi pentru scăldat saltele cu aer, anvelope din cauciuc, scânduri;
🔹️ Nu Vă scăldaţi seara târziu şi noaptea. Nu Vă scăldaţi în timpul furtunii, păziţi-vă de valuri;
REGULI DE COMPORTARE ÎN BARCA PE APĂ:
Principalele cerinţe pentru plimbarea cu barca sunt: starea perfectă, asigurarea cu inventar necesar(furci pentru vâsle, odgon pentru acostare, căuş, mijloace de salvare, colace, etc.). În timpul plimbărilor cu barca este interzis:
🔸️ închirierea bărcilor de către minori;
🔸️ supraâncărcarea bărcii;
🔸️ întrarea cu barca în sectorul de scăldat al plajei;
🔸️ apropierea bărcilor una de alta;
🔸️ aşezarea pe bordul bărcii, trecerea în timpul navigaţiei din barcă în alta;
🔸️ sărituri din barcă în apă;
🔸️ aflarea în stare de ebrietate pe barcă.
În cazul pericolului de înec nu trebuie să panicaţi. Păstraţi calmul, respiraţi adânc, odihniţi-vă puţin, apoi înotaţi spre mal. În cazul necesităţii chemaţi în ajutor. Persoanele, care acordă ajutor sinistratului trebuie să ţină cont să nu cadă însuşi în primejdie. Dacă nu ştiţi să înotaţi, sau înotaţi rău nu întraţi în apă pentru salvarea sinistratului. În aşa caz aruncaţi sinistratului colacul de salvare, o saltea cu aer, anvelopă din cauciuc, o funie, o scândură, o creangă, etc.
Persoanele care înoată bine, se vor apropia de sinistart se vor scufunda şi apucându-l din spate de braţe, ori mai sigur de părul de pe cap, îl vor ridica la suprafaţa apei şi înotând se vor deplasa spre mal. Dacă persoana sinistrată este extrasă din apă la începutul înecului, primul ajutor este simplu. Deseori este deajuns să liniştim, să scoatem hainele umede, să masăm corpul, să servească ceai fierbinte pentru a scoate sinistratul din stres.
Dacă sinistratul este extras din apă fără cunoştinţă, cu respiraţia şi inima oprită şi alte semne de moarte clinică este necesar de reacţionat în modul următor:
📍 eliberarea căilor respiratoare de corpuri străine (nămol, tină, mase vomitoare);
📍 respiraţie artificială din gură în gură, sau din gură în nas;
📍 masajul indirect al inimii pentru reânoirea activităţii inimii şi circulaţiei sangvine.
A readuce la viaţă sinistratul, care s-a înecat şi se află în stare de moarte clinică este posibil doar atunci, când din momentul scufundării definitive sub apă şi până la începutul acţiunilor de reanimare au trecut nu mai mult de 6 minute.
Sunt cazuri, când sinistratul a fost readus la viaţă şi după 10-15 minute de înec. Ca regulă, rezultate pozitive pot fi obţinute doar atunci, când acţiunile de reanimare au fost începute în primele 2-3 minute.
Cristina Pendea