Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST în comun cu Procuratura raionului Ștefan Vodă au destructurat un grup criminal organizat, specializat în circulaţia ilegală a substanțelor interzise și contrabandă. Membrii grupării au fost monitorizați timp de trei luni, iar după mai multe verificări și investigații aceștia au fost reținuți.
Amintim că la sfârșitul lunii aprilie curente, urmare a unei informații operative, în punctul de trecere Palanca a fost reținut un tânăr în bagajul căruia s-au depistat 12 pachețele din polietilenă cu substanță vegetală mărunțită de culoare verde, asemănătoare cu canabisul. La verificarea fizică a persoanei, la spate, sub haină era prins un pachet, ce conținea aproximativ un kilogram de masă cristalină de culoare verzuie, asemănătoare cu substanța Alfa PVP care se atribuie la categoria droguri sintetice.
În baza acestui caz au fost inițiate un șir de măsuri operative, ca în data de 12 august să fie autorizate cinci percheziții în raza municipiului Chișinău, la domiciliile unor bănuiți.
În rezultat, alte trei persoane au fost reținute și de la care au fost ridicate masă vegetală uscată de culoare verzuie asemănătoare cu marijuana, substanță solidă cristalină asemănătoare cu PVP, cânepă plantată în ghivece, îngrășăminte minerale pentru plante, mai mult că unele substanțe narcotice erau deja împachetate și pregătite pentru comercializare. Totodată, au fost depistate un cântar electronic, telefoane mobile, mijloace financiare, tehnică de calcul, înscrisuri privind activitatea criminală desfășurată.
Conform schemei infracționale, membrii grupării introduceau în țară prin contrabandă substanțele interzise și le comercializau prin intermediul rețelei de socializare Telegram.
Până la luarea unei decizii, persoanele au fost plasate în izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de Poliție Căușeni. Acestea riscă pedeapsă în conformitate cu prevederilor art.248 (alin.7 lit.a) și art. 2171 (art.4 lit.d) CP al RM.
Cristina Pendea