Polițiștii continuă acțiunile de informare a deținătorilor de motocultoare și hipomobile. Astfel, de la începutul măsurilor de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea vehiculelor cu tracțiune animală, motocultoarelor, dar și tehnicii agricole pe teritoriul țării, de către angajații poliției au fost stopate și verificate 288 de unități de transport.
14 șoferi ai acestor categorii de participanți la trafic se aflau în stare de ebrietate pe drumurile publice, iar 23 de motocultoare au fost ridicate și transportate la parcarea specială pentru că se deplasau contrar regulilor de circulație.
Totodată, 38 de conducători ai acestor categorii de transport au fost sancționați pentru că nu au respectat prevederile regulamentului circulației rutiere.
“Colegii noștri vor continua activitățile de informare și în perioada următoare, despre riscurile la care aceștia se supun atunci când conduc contrar legislației.
Reamintim că, regulile de circulație rutieră sunt obligatorii pentru fiecare participant la trafic.
Doar prin mijloacele de informare și respectare vom putea preveni încălcările, dar și spori securitatea rutieră pentru toți cetățenii”, susține INSP al IGP.
Dina Roșca