Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Rezina a fost reținut în flagrant de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupere pasivă. Acesta ar fi estorcat 1500 de lei de la un bărbat ca să nu-l sancţioneze pentru injuriile aduse unui alt polițist.
Potrivit materialelor cauzei, suspectul, angajat în funcție de inspector superior în cadrul Inspectoratului de Poliție Rezina, ar fi pretins și primit bani ce nu i se cuvin, în suma de 1500 de lei, ca să nu-l tragă la răspundere contravenţională pe denunţător pentru lezarea onoarei şi demnităţii colegului său. Poliţistul a primit mita personal, sub controlul ofițerilor CNA.
Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru corupere pasivă. Acesta a fost escortat la sediul DGT Nord pentru a fi audiat, în prezent fiind în custodia CNA pentru 72 de ore și, dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 10 ani.
Cristina Pendea