Una dintre cele mai mari probleme ale Republicii Moldova în anii de independenţă a fost că orice guvernare a încercat să-şi impună propriile viziuni în domeniul politicii externe, dar nu a reieşit din interesele reale pe care le are ţara. Şi deoarece aceste viziuni deseori au fost diametral opuse, Republica Moldova a avut o politică externă oscilantă, care nicidecum nu putea aduce beneficii ţării, cetăţenilor.
O politică externă poate fi eficientă, doar dacă direcţiile sale de bază reprezintă un consens la nivelul întregii clase politice. Aceasta e şi o garanţie că, odată cu schimbarea puterii, nu se şterge ca şi cu un burete tot ce a fost până acum şi se porneşte practic de la zero. Începutul poate fi doar unul, dar nu o dată la fiecare patru sau opt ani. De aceea, părerea mea personală este că a venit timpul să avem o amplă discuţie la nivel naţional, în urma căreia se fie identificate reperele de bază ale politicii externe, care să fie incluse într-un document semnat, dacă nu de toţi, atunci de majoritatea actorilor politici importanţi.
Cineva poate spune că acest lucru nu e posibil, pentru că partidele din Republica Moldova au viziuni prea diferite. Eu însă sunt încrezut că un compromis din acest punct de vedere este cât se poate de real de obţinut. Totul va depinde de calitatea discuţiilor ce vor avea loc şi de dorinţa reală a participanţilor de a ajunge la un compromis rezonabil. Cu toţii trebuie să pornim de la ideea că oricare ar fi situaţia la moment, nimeni nu garantează că ea nu se va schimba mâine. Putem declara astăzi prioritate absolută a politicii externe integrarea europeană, dar cine garantează că acest proces nu va fi oprit mâine, dacă forţe care au alte viziuni vor prelua puterea în Moldova? Nu ar ajuta în acest sens nici măcar o eventuală modificare a Constituţiei, pentru că, dacă conjunctura va fi favorabilă celor ce nu-şi doresc integrarea europeană a Republicii Moldova, Legea Supremă va putea fi din nou modificată. De aceea, cred că astăzi toţi trebuie să dea dovadă de înţelepciune, clarviziune şi de capacitatea de a negocia, inclusiv de a accepta compromisuri rezonabile în numele prezentului şi viitorului ţării.
În cadrul discuţiei la nivel naţional la care m-am referit, în primul rând ar trebui identificate principiile generale în domeniul politicii externe pe care să şi le asume toţi. Un prim principiu în acest sens ar putea fi renumitul postulat că ţările mari fac politică mare, iar ţările mici, ca Republica Moldova – politică deşteaptă. Aceasta ar fi un pas important spre acceptarea de către toţi actorii politici cu pondere din Moldova a ideii că ţara noastră va avea o politică externă echilibrată, care va presupune doar beneficii, nu şi riscuri pentru cetăţeni. Un alt principiu ar putea fi că toate relaţiile externe Republica Moldova le stabileşte reieşind strict din interesul său, dar nu luând în calcul interesele altor parteneri pe care-i are. Încă un posibil principiu ar fi cel al prezenţei doar în zone geopolitice care cu adevărat prezintă interes pentru Republica Moldova.
Eu am dat doar unele exemple, însă la această etapă nu asta e important, ci să conştientizăm că până acum, în politica externă, noi nu am avut o abordare corectă – am pus carul în faţa boilor, pe când trebuia să procedăm exact invers. Nu trebuia să identificăm state şi organizaţii internaţionale pe care să le declarăm partenere sau scopuri ale politicii externe. Acest lucru urma să-l facem la etapa a doua. La prima etapă trebuia să identificăm principiile pe care să bazăm politica noastră externă. Iar după acceptarea acestora, în mod oficial, dacă nu de către toţi, cel puţin de majoritatea actorilor politici, să facem pasul următor. Denumirile concrete de state, organizaţii internaţionale, precum şi parteneriatele externe concrete şi statutul anumitor relaţii externe ar fi reieşit din principiile menţionate.
Desigur, aceasta nu ar fi garantat că nu ar fi existat deloc probleme legate de politica externă. Dar, cu siguranţă, ele ar fi fost mult mai puţine, iar politica externă – mult mai echilibrată şi mai eficientă. Şi încă nu e târziu să revenim asupra temeliei pe care trebuie să construim politica externă şi să luăm deciziile ce se impun.
Valeriu Pleşca, lider politic, doctor în politologie, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 1998 – 2004, ministru al Apărării în perioada 2004 – 2007
P.S.: Sunt conştient că, prin acest editorial, îmi asum unele riscuri. Pentru că la noi a devenit o tradiţie deja ca despre politica externă să se vorbească prin prisma denumirilor de ţări şi organizaţii internaţionale. Eu însă aş vrea să vorbim despre principii, de aceea am şi venit cu această expunere publică. Şi sunt sigur că, dacă nu acum, atunci peste ceva timp, ceea ce am scris eu în acest editorial va deveni o necesitate stringentă.
V.P.
