La 29 octombrie curent, poliția din Ialoveni a fost sesizată pe faptul furtului unei arme de foc de tip “Baikal”, care era păstrată într-un safeu metalic amplasat în incinta unei cooperative. Din cercetările efectuate de oamenii legii s-a stabilit că o persoană necunoscută, pe parcursul nopții, a deteriorat ușa de la intrarea în clădire, pătrunzând în interior, de unde a sustras arma menționată.
În urma unui complex de măsuri speciale de investigaţii, pe urme fierbinţi, în aceeași zi, a fost stabilit făptuitorul.
Acesta s-a dovedit a fi un minor de 15 ani din orașul Ialoveni, care nu este la prima abatere, aflându-se în vizorul poliției de mai mult timp.
Audiat de polițiști, minorul și-a recunoscut vinovăția.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală conform elementelor constitutive ale infracțiunii de furt.
Arma sustrasă a fost depistată și urmează a fi restituită proprietarului.
Doina Secrieru