Polițiștii din Fălești au desfășurat o serie de activități în scopul asigurării securității în trafic și combaterea fenomenului infracțional pe întreg teritoriul raionului. Aceste acțiuni fac parte din planul nostru continuu de prevenire a accidentelor rutiere, de depistare a celor care încalcă Regulamentul Circulației Rutiere precum și a faptelor antisociale.
Echipele mobile au patrulat pe străzile și în cartierele din raionul Fălești, în scopul de a depista conducătorii auto care nu respectă legislația rutieră.
În cadrul acestor acțiuni au fost verificate 108 unități de transport, atât pentru respectarea normelor tehnice, cât și pentru respectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a acestor acțiuni, au fost depistate și documentate 5 încălcări.
În urma acestor abateri, polițiștii au întocmit 5 procese verbale cu privire la contravenție, iar persoanele în cauză au fost sancționate conform legislației în vigoare.
Poliția recomandă să respectați regulile de circulație. Respectarea semnelor de circulație, a vitezei legale și a normelor rutiere este esențială pentru prevenirea accidentelor.