Un cvintet din muzicieni ai Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei pornesc într-un turneu muzical în mai multe locații din țară, inclusiv în stânga Nistrului. Turneul este susținut de PNUD, UE și Elveția, alături de alți parteneri.
Coșnița, Molovata, Pohrebea, Doroțcaia, Goian, Dubăsari, Târnăuca, Cioburciu și Holercani sunt doar câteva dintre comunitățile în care acordurile de muzică clasică vor răsuna pentru localnici. Aceste sate au beneficiat anterior de susținere financiară din partea PNUD și a partenerilor săi în domeniul dezvoltării economice locale, a turismului rural și infrastructurii comunitare.
Ziua vor fi organizate flashmob-uri în cele mai inedite locații, inclusiv la obiective turistice din micro-clusterul turistic „Inima Nistrului”, susținut de Guvernul Elveției și PNUD. Pensiuni rurale, cofetării, afaceri cu mașini vintage și lanuri de levănțică vor găzdui scurte opere muzicale, iar seara publicul este invitat și așteptat la concert, la apus de soare.
Concertele vor fi organizate în perioada 21 iunie – 25 iulie. Primul concert va fi pe 21 iunie la Coșnița. Apoi alte concerte urmează pe 23 iunie la Pohrebea și Doroțcaia. Fiecare zi de expediție se va încheia cu un concert organizat în proximitatea caselor de cultură din Coșnița, Doroțcaia, Tîrnăuca, Ecaterinovca și parcul din Cioburciu, toate fiind renovate și restaurate cu suportul UE și PNUD în cadrul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”.
Concertele vor fi organizate în aer liber. Accesul este gratuit pentru toți doritorii.