
Funcționarii postului vamal Leușeni au contracarat două tentative de introducere ilicită în țară a pieselor auto. Cazurile au fost înregistrate după ce au fost supuse verificărilor două unități de transport de model „Mercedes Sprinter” „Volkswagen Touran”, ce se deplasau din Republica Turcia și România.
În ambele cazuri, șoferii au comunicat că nu transportă bunuri pasibile de a fi declarate. Cu toate acestea, în rezultatul controlului fizic detaliat, în spațiile celor două unități de transport au fost depistate piese auto în cantități comerciale.
Documentați pe cazuri sunt șoferii, un cetățean turc în vârstă de 47 de ani și un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 48 de ani.
Bunurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar cazurile sunt examinate sub aspect contravențional.