
Peste 800 de pacienți au beneficiat deja de tratament gratuit în cabinetul de fizioterapie, redeschis acum două luni la Centrul de Sănătate Colonița.
Pacienți din suburbie nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la policlinicile din Chișinău pentru a urma ședințele de fizioterapie, prescrise de medicii specialiști, așa cum a fost până nu demult.
Cabinetul de fizioterapie și-a reluat activitatea, după o pauză de un an și jumătate, datorită unui proiect implementat de Primăria Colonița și Primăria municipiului Chișinău.
La solicitarea administrației locale și a lucrătorilor medicali, Primăria Chișinău a finanțat dotarea integrală cu utilajul medical necesar pentru efectuarea procedurilor de fizioterapie.
Sala de proceduri a fost dotată cu aparatajul necesar pentru electroterapie, ultrasonografie, electrocardiografie, magnetoterapie, fizioterapia aparatului respirator. Costul total al investiției a fost de 374 000 de lei.
În anul 2023, Centrul de Sănătate din Colonița a fost dat în exploatare după o reparație capitală. Beneficiari sunt peste patru mii de pacienți din suburbie, inclusiv din satele învecinate din raionul Criuleni, pentru care au fost create condiții mai bune pentru serviciile de îngrijiri medicale, dar și angajații instituției, care activează acum într-un sediu modern și confortabil.
În cadrul proiectului au fost efectuate atât reparații interioare, cât și reparații exterioare, inclusiv ale căilor de acces către instituția de sănătate publică.
Proiectul a fost inițiat de Primăria Colonița și a fost implementat cu suportul mai multor parteneri. Costul total al lucrărilor a fost de 12 milioane de lei. Contribuția Primăriei Chișinău s-a ridicat la 2 501 110 lei.