
Sesiunile de instruire destinate funcționarilor publici cu funcții de răspundere din cadrul instituțiilor de învățământ și autorităților publice locale de nivelul I, organizate de Ministerul Finanțelor împreună cu Inspectoratul Control Financiar de Stat (ICFS), desfășurate în perioada ianuarie – mai 2025, s-au încheiat.
Programul de instruire a avut drept obiectiv consolidarea capacităților profesionale ale specialiștilor care gestionează resursele financiare ale statului la nivel local și sectorial. În total, 4205 participanți au beneficiat de aceste sesiuni.
Instruirile s-au desfășurat în toate raioanele Republicii Moldova și au abordat aspecte privind aplicarea corectă a legislației în domeniul finanțelor publice, prevenirea și corectarea erorilor contabile, respectarea disciplinei bugetar-fiscale, evidența contabilă și bune practici în gestionarea resurselor publice.