
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale informează că, sectorul de drum începe la sensul giratoriu de la km 83+025, în orașul Cantemir, și continuă până la km 124+769, la intrarea în municipiul Cahul, traversând satele Gotești, Chircani, Cucoara, Zîrnești și Roșu. Modernizarea acestuia va îmbunătăți siguranța și confortul traficului pentru locuitorii celor cinci localități și va asigura o conexiune mai rapidă cu punctul de frontieră Giurgiulești și coridoarele de transport europene.
Astăzi, Administraţia Națională a Drumurilor a semnat contractul de finanțare cu compania care va executa lucrările de reabilitare, în prezența viceprim-ministrului Vladimir Bolea. În următorii trei ani, drumul va fi reconstruit și lărgit, vor fi amenajate accesele către terenurile agricole și intersecțiilor minore, construite trotuare și instalat iluminatul stradal intravilan și în intersecții. Proiectul mai prevede, construcția zidului de sprijin, a sistemului de drenaj subteran, consolidarea pantelor, construcția podurilor.
De asemenea, va fi amenajat sistemul de evacuare a apelor prin construcția podețelor, rigolelor consolidate cu beton și șanțurilor, dar și reamenajate unele utilități, cum ar fi linii electrice, linii de comunicații, canalizare subterană, conducte de apă și gaze.
Lucrările sunt finanțate de Banca Europeană pentru Investiții și au o valoare totală de 57,1 milioane de euro.