În perioada 24-27 octombrie curent, la Chișinău, a fost organizată Tabăra „Democrația se învață. Drepturile mele electorale”. Participanții au fost 44 de elevi din clasele VI-IX din 3 școli de tip-internat pentru copii orfani și rămași fără îngrijirea părinților: Bender, Ceadîr-Lunga și Cărpineni, Hîncești, informează PROVINCIAL.
Timp de trei zile, cei peste 40 de copii au participat la diferite activități. Prima zi a fost dedicată cunoașterii mai multor instituții și anume Comisia Electorală Centrală, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, Casa Organizației Națiunilor Unite, Parlamentul Republicii Moldova. Aici au stat de vorbă cu reprezentanții instituțiilor, au aflat mai multe despre activitatea și specificul lor. În aceeași zi, copiii au mers în excursie la Vivariumul de pe teritoriul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei. Seara a fost dedicată filmului.
În cea de-a doua zi a taberei, participanții au lucrat în ateliere, discutând despre valorile democrației, procese electorale și cel mai important, au format partide, au făcut campanie electorală pentru ca, în final, să simuleze o adevărată zi a alegerilor. Seara au intrat în laboratorul distracțiilor științifice și au descoperit diferite reacții chimice.
A treia zi, copiii au format echipe și au vorbit despre drepturile lor. Scopul acestei activități a fost familiarizarea într-un mod creativ cu drepturile, dar și participarea tinerilor la viața comunității. Fiecare dintre cei 44 de elevi au primit un certificat de participare și multe materiale informative care le pot fi de folos pe viitor la școală.
Valeria Soltan, elevă în clasa IX din Ceadîr-Lunga, a spus: „Am participat la o simulare a procesului electoral și echipa noastră a câștigat. Noi am fost aleși deputați! Pe viitor, în realitate, aș vrea să devin deputat sau președinte. Cred că e o profesie interesantă și aș dori să ajut oamenii și să fac lumea mai bună”.
Și pentru Marcel Detrici din orașul Bender, elev în clasa VII, a fost o experiență interesantă: „Am aflat că în Brazilia poți vota de la 16 ani, că în Australia este obligatoriu să fii la vot, altfel vei plăti amendă de 20 de dolari. Am mai aflat că astronauții tot votează și că după reparația clădirii Parlamentului prima ședință a avut loc în 2014.”
Iar Cristina Arseni, tot de la Bender, elevă în clasa IX, crede că „Este important să votăm pentru că de votul nostru depinde viitorul țării și al cetățenilor. Când voi împlini 18 ani, voi vota de fiecare dată și voi încerca să mă informez corect despre toți candidații pentru că trebuie să știu cine este persoana pentru care îmi voi da votul”.
În cadrul vizitei la sediul CEC, președintele CEC, Dr. Dorin Cimil, le-a spus copiilor: „Mă bucur că sunteți interesați de procesele electorale și sper mult că veți deveni cetățeni responsabili care veți vota și veți participa activ la viața comunității atunci când veți deveni maturi, dar chiar și acum, în școala voastră”.
Tabăra „Democrația se învață. Drepturile mele electorale” este organizată de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, Comisia Electorală Centrală, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova (PNUD), cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Bună Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Matra.
Doina Munteanu