Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a anunțat că, până la ziua de astăzi, 336 800 de persoane au solicitat compensații pentru resursele energetice, depunând cereri pe compensatii.gov.md, informează PROVINCIAL.
Astfel, la moment, 176 500 de cereri au fost transmise spre procesare, iar 60 300 persoane urmează să finalizeze completarea cererilor.
Totodată, e de menționat că, pentru orice întrebări activează o linie fierbinte – 0 8000 5000 (10 persoane răspund constant), dar și e accesibilă o adresă de email – suport@compensatii.gov.md.
„În primele 2 zile au fost probleme la primirea sms-urilor, dar acum nu există probleme, erori”, a precizat secretarul de stat al Ministerului, Felicia Bechtold.
Oficialul a spus că despre mărimea compensațiilor se va comunicat în noiembrie.
„Vom comunica despre compensații în luna noiembrie, atunci vom decide limitele pentru categoriile de vulnerabilitate energetică și toți vor afla în ce categorie sunt”, a mai spus secretarul de stat.
În context, Premierul Natalia Gavrilița a amintit că platforma compensatii.gov.md a fost concepută pentru compensații la gazele naturale, însă, acum, a îndemnat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să țină cont de acest informații și pentru energia electrică, iar Ministerul Finanțelor să găsească surse financiare suplimentare în acest sens.